Cand eram tanar nu era criza. Era comunism si ma pregateam din vreme pentru 1 si 8 martie, reusind sa economisesc o suma cu care sa pot cumpara ghiocei de 1 martie, flori mai scumpe, parfumuri, etc. pentru 8 martie. Reuseam sa gasesc timp sa vizitez toate femeile importante din viata mea pentru a le oferi (intre 2 tramvaie , autobuze sau alergand) impreuna cu o sarutare de mana, de obraz sau de buze. Nu uitam pe nimeni,surprinzand chiar prin neuitare doamne sau domnisoare care se credeau uitate... Uneori, cand incasarile, de pe proiecte sau diverse lucrari, permiteau, cumparam florile cu galeata de la florarese. Nimeni nu a remarcat vreodata ceea ce era evident : spre seara, unele buchetele sau buchete ajungeau cam ofilite; probabil ca prospetimea si insufletirea celui care oferea, compensa totul, iar gestul era pe primul plan.
Consider ca nu sunt atat de batran sufleteste, ca nu sunt atat de uituc, nu sunt nevoit sa alerg sau sa astept in statii, am posibilitatea sa anunt venirea pentru a evita surpriza neplacuta de a trebui sa revin...
Sper ca o urarile transmise in eter, florile si razele de soare virtuale sa inlocuiasca sau sa completeze macar ceea ce din suflet simt... pentru toate doamnele si domnisoarele din viata mea.
Acum un an
E foarte frumos scris! Poate vremurile chiar se schimba, nu despre batrinetze sufleteasca e voarba, si apoi de ce nu am fi si la batrinetze sensibili?... Cred ca e altceva! Dar mai bine sa ne concentram la cele 40 de paharele la care ne obliga sarbatoarea de astazi (9 martie), ca intr-un moment de slabire a atentiei le pierdem sirul si nu se cuvine...
RăspundețiȘtergere